GUARD - Protecția avertizorilor în interes public
Guaranteeing Upholding of Accountability, Rights, and Disclosure (GUARD)

Despre proiect
Proiectul european GUARD urmărește consolidarea protecției avertizorilor în interes public prin dezvoltarea capacității organizațiilor societății civile, îmbunătățirea mecanismelor de raportare și promovarea cooperării dintre autoritățile competente.
Implementat în România, Bulgaria și Italia, proiectul răspunde dificultăților întâmpinate de avertizori în exercitarea drepturilor lor, inclusiv riscului de represalii, accesului limitat la sprijin specializat și aplicării neuniforme a legislației europene.
Coordonator: Center for the Study of Democracy (Bulgaria)
Rol SAR: Partener și coordonator al activităților de advocacy și diseminare
Ce ne propunem?
- Consolidarea rolului societății civile în informarea, îndrumarea și sprijinirea avertizorilor în interes public.
- Promovarea divulgării publice ca mecanism legitim și protejat de semnalare a încălcărilor legii, în condițiile prevăzute de legislația europeană.
- Îmbunătățirea capacității autorităților publice de a gestiona raportările externe și de a coopera la nivel european.
Rezultate așteptate
Proiectul va dezvolta instrumente practice pentru organizațiile care asistă avertizorii, un cod de bune practici pentru divulgările publice, modele de cooperare între autorități și activități de formare pentru organizații civice și jurnaliști.
De asemenea, vor fi elaborate trei documente de politici publice, cu recomandări pentru îmbunătățirea protecției avertizorilor la nivel național și european.
Rolul SAR
Societatea Academică din România coordonează componenta de advocacy, diseminare și conștientizare publică a proiectului. SAR va contribui la elaborarea recomandărilor de politici publice, organizarea evenimentelor de diseminare și promovarea drepturilor avertizorilor, valorificând experiența sa în domeniul integrității, anticorupției și bunei guvernări.
Parteneri
- Center for the Study of Democracy (CSD) – Bulgaria, coordonator
- Societatea Academică din România (SAR) – România
- Libera – Italia
- Commission for Personal Data Protection (CPDP) – Bulgaria
- Autorità Nazionale Anticorruzione (ANAC) – Italia
- Agenția Națională de Integritate (ANI) – România, partener asociat
Proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV).
