Virgil Păunescuconsilier prezidenţial pe probleme de sănătate
Nu e vorba despre privatizarea spitalelor, ci a managementului. Pornim de la o observaţie pe care o poate face oricine: monopolul de stat nu face bine sănătăţii, cum nu face bine în niciun alt domeniu. De nasemenea, în sistemul de sănătate nu ştim cine este cu adevărat competent şi cine nu. Chiar şi banii se dau în sistem pe criterii npolitice. Directorii care au relaţii pot aduce bani. Evaluarea medicilor va fi făcută de spitale la presiunea asiguratorilor. Cred că traseul banilor trebuie să fie mai transparent. Gândiţi-vă că aveţi nişte bani pe care cineva trebuie să-i administreze. Întrebarea este: Aţi prefera ca statul să fie cel care vă administrează banii aceia sau un privat cu care veţi avea contract individual şi o relaţie directă? Societăţile de asigurări private trebuie să vă caute individual şi să vă prezinte caren este oferta. Este inadmisibil ca la ora actuală pacientul să fugă după medic, radiografii, medicamente. Ca să nu mai fugă trebuie pus pe pcioare un alt sistem şi acest sistem este cel care fuge el după pacient. Banii urmează pacientul. Iar transparenţa cheltuirii banilor va fi asigurată de faptul că asiguratorii vor fi controlaţi de Comisia specială de supraveghere a asiguratorilor şi Casa Naţională de Sănătate şi Ministerul. Părerea mea este că nu vor putea intra pe piaţă decât asiguratori europeni, cu o experinţă întinsă de-a lungul multor decenii de activitate şi mă îndoiesc că aceştia ar veni în România să facă escrocherii cu banii pacienţilor. Pentru că asiguratorul privat este cel care trebuie să fugă şi după asigurat, şi după doctor. Dacă spitalele ar fi tranformate în fundaţii, cum preconizăm, asiguratorul ar putea aduce chiar şi medici din străinătate ccare ar fi plătiţi pe baza ncompetenţei nu automat, pentru că aşa sunt plătiţi toţi ceilalţi medici. Pachetul de bază este cel stabilit de Ministerul Sănătăţii. Se va crea on piaţă a serviciilor medicale, piaţă însemând calitate, şi va fi nasigurată o mai bună administrare a banului public. Problema este că, în momentul de faţă, nimeni nu răspunde de modul cum se cheltuie banul în nsănătate. Dar dacă interpui un privat care are un interes, interesul de a câştiga ceva, el se va uita de zece ori dacă banul lui se duce unde trebuie. Pentru că, dacă nu se duce unde trebuie, dă faliment.
Sorin Paveliuconferenţiar doctor
Întreaga construcţie gravitează în jurul ideii false că alocările sunt suficiente, dar cheltuirea banilor este în suferinţă. Concluzia este că nici în ipoteza privatizării statul nu va contribui cu mai mulţi bani. Rezultă că entităţile private trebuie să găsească, împreună cu statul, modalităţi suplimentare de obţinere de bani de la populaţie. Aceasta este esenţa privatizării propuse! Obiectivul este de a permite populaţiei să acceseze îngrijiri similare celor din Olanda (noul model, cel german fiind depăşit, nu-i aşa?!), unde cheltuiala pentru sănătate pe cap de locuitor este de 6 ori mai mare ca în România! Ca să ajungem la acest obiectiv (irealizabil) ar trebui să atragem de la populaţie, deci din fonduri private încă echivalentul a 20% din PIB!!!
Privatizarea caselor de asigurări ar trebui să fie preluată de entităţi specializate – firmele de asigurări private. În prezent, adolescentinul sistem de asigurări românesc a ajuns la un nivel de n1.544.124.092 euro în anul 2010. Asigurările private de sănătate ocupa o pondere de numai 0,32% din această sumă, respectiv 4,9 milioane de Euro! Să îţi imaginezi că vei putea da în gestiune un nivel total al “primelor subscrise” (actualele cotizaţii) de 3 miliarde unei infrastructuri care acum abia dacă gestionează o sumă de 600 de ori mai nmică este o absurditate. Putem concluziona că un asemenea sistem se pregăteşte pentru nişte firme client din afara României, ceea ce nu mai nsună a privatizare ci a conspiraţie sau chiar trădare naţională!
A mai fost evocata o posibilitate, managementul privat al caselor sociale de asigurări. O asemenea soluţie ar merge mâna în mână cu un Parlament privat, cu un şef al poliţiei – sau un şef al pompierilor privat.
Noile case de asigurări de sănătate urmează să se afle sub umbrelă directoare, din punct de vedere normativ şi al controlului, a actualei Case Naţionale de Asigurări de Sănătate. Ele urmează a oferi acelaşi lucru pe care îl oferă casele de stat în prezent – cumpărarea şi plata, în numele asiguraţilor, de servicii medicale şi farmaceutice. Dacă funcţia este aceeaşi, instituţia care face reglementarea şi controlul este aceeaşi, nivelul finanţării este acelaşi, de ce mai trebuie să nînlocuim sistemul actual?
Mai exista un aspect – deloc de ignorat. Operatorul privat nu va putea fi obligat să contracteze cu spitalele de stat. Aparent, va avea loc o creştere a competiţiei, o creştere a calităţii serviciilor. În fapt, vom asista la falimentarea imediată şi poate intenţionată a spitalelor actuale. În loc să avem spitale de stat care să se dezvolte, vom avea spitale de stat care se vor privatiza pe nimic prin falimentare voită!
Contribuţia individuală dublată sau triplata voluntar pentru acoperirea serviciilor excluse din pachetul de bază ne poate arunca în situaţia în care populaţia săracă să îşi ia adio de la investigaţii precum RMN, tomografie, unele analize medicale, etc sau chiar de la nnecesare internări. Mai mult, trecerea gestiunii banilor în mâini private va ridica problema acoperirii centrelor de cost cele mai mari – respectiv a îngrijirilor acordate oncologiei, dializaţilor, pacienţilor cu hepatită, SIDA, diabet zaharat şi alte boli cronice precum şi a nurgentelor. Dacă povara acestor cheltuieli – principala sursă a creşterilor de consum – va rămâne în mâna statului atunci nu mai are rost discuţia referitoare la privatizare. De asemenea, nu ştim încă ce se va întâmpla cu sistemele paralele, ale MAI, SRI, MApN, magistraţi, SIE, netc. Dacă aceste sisteme vor rămâne sau vor fi preluate de stat – înseamnă că privatizarea nu va fi făcută pentru restul populaţiei, ci împotriva populaţiei!