PRO
Guvernul României
De asemenea, îşi propune reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut până în anul 2014, potrivit Programului de convergenţă 2012, aprobat de Guvern printr-un memorandum la data de 18 aprilie 2012. „În acest fel se poate ilustra capacitatea României de a se încadra, începând din anul 2013, în obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare” a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Potrivit Programului de Convergenţă 2012, cererea internă va reprezenta principalul motor al creşterii economice pentru acest an. „Îmbunătăţirea ocupării şi o inflaţie mai redusă vor susţine creşterea veniturilor şi vor contribui la revigorarea consumului privat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Inflaţia pentru anul 2012 este prognozată să se menţină la un nivel redus, de 3,5%, în intervalul ţintă al Băncii Naţionale a României.
De asemenea, se prevede îmbunătăţirea politicilor în domeniul investiţiilor, continuarea politicii de reducere şi prevenire a apariţiei de arierate şi îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste. Programul de Convergenţă 2012 este concordant cu obiectivele asumate în Programul de Convergenţă pe termen mediu şi lung, respectiv: atenuarea ciclicităţii economiei, reducerea presiunilor inflaţioniste, limitarea deficitelor externe şi menţinerea angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015. În ceea ce priveşte cadrul macro-economic pe termen mediu 2013-2015, Dan Suciu a declarat că se estimează creşteri ale Produsului Intern Brut între 3,1 şi 3,9 %. Referindu-se la finanţele publice, Dan Suciu a afirmat că, pe termen mediu, obiectivul specific al politicilor bugetare este reprezentat de ajustarea în continuare a deficitului bugetar, ţintele planificate fiind de 2,3% din PIB în 2012, 1,5% în anul 2013, 1,2% în 2014, 0,9% în anul 2015, cifre calculate conform metodologiei ESA.
“E un document programatic pe care se va baza de acum încolo construcţia bugetară indiferent de Guvern, ţinând cont de constrângerile şi tratatele semnate şi asumate de Romania”, a spus Dan Suciu.
(sursa: comunicatul Biroului de Presă al Guvernului României, 18 aprilie 2012)
CONTRA
Florin Cîţu
analist economic
Accelerarea intrării în zona euro poate avea rezultate traumatizante pentru economia românească – şomaj şi creştere economică, balanţă economică pe deficit în relaţia cu UE redusă sau acumularea dezechilibrelor de genul celor văzute la ţările PIIGS. Criza economică globală care a început în 2007 şi afectează România din 2008 a scos la suprafaţă o mulţime de ineficienţe atât ale sistemelor monetare globale, cât şi ale sistemelor prin care politicile economice reacţionează în astfel de situaţii. Între acestea, structura pe care s-a construit zona euro a fost cel mai grav afectată. În acelaşi timp, exemple precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania au ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiile aderării la zona euro.
Criteriile de convergenţă de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflaţiei, finanţe publice sănătoase şi o rată de schimb stabilă. Acestea sunt şi obiectivele Planului de Convergenţă aprobat recent de Guvernul României, printr-un memorandum. În cazul în care criteriile sunt îndeplinite, se poate presupune că economia ar putea adopta moneda unică. Conformitatea cu criteriile ar trebui să asigure condiţiile necesare zonei euro, dar după cum ştim, ele nu reprezintă o garanţie pentru ca economia să rămână competitivă după aderarea la Uniunea Monetară şi că nu va fi o povară pentru alte state membre.
În primul rând, o dată cu adoptarea euro, politica monetară care stabileşte dobânzile de pe piaţa monetară va fi implementată de Banca Centrală Europeană (BCE) fără să ia în considerare anumite particularităţi ale unei economii sau ale alteia. O rată de schimb care este determinată de piaţă poate prelua din tensiunile acumulate în economie. Aderarea la zona euro presupune pierderea funcţiei de stabilizator pe care rata de schimb liberă o poate avea pentru economie.
În al doilea rând, intrarea într-o uniune monetară şi renunţarea la politica monetară autonomă aduce în prim-plan problema legată de flexibilitatea pieţei forţei de muncă. După aderarea la zona euro, ajustarea salariului real şi libera circulaţie a forţei de muncă vor deveni singurul mecanism, în afară de politica fiscală, care pot atenua efectele negative ale unor şocuri asupra cererii agregate. Cu toate acestea, eficienţa practică a acestui mecanism este limitată, în primul rând, de mobilitatea scăzută a capitalului de producţie şi de cea a forţei de muncă – unde pe lângă limitele insituţionale există şi bariere de limbă şi de cultură. Pentru România, chiar şi la 5 ani după aderare, forţa de muncă nu poate să circule liber în toate ţările din UE. Piaţa românească a muncii nu are un mecanism care să funcţioneze în direcţia atenuării efectelor negative ale şocurilor asimetrice. Ca în orice economie cu o istorie recentă marcată de comunism există o rigiditate naturală a salariilor reale. Prin urmare, eliminarea monedei naţionale şi renunţarea la politica monetară poate duce la creşterea şomajului şi scăderea veniturilor.
În al treilea rând, România are o balanţă comercială pe deficit în relaţia cu UE şi zona euro – importă mai mult decât exportă. Teoretic aderarea la zona euro ar trebui să conducă la creşterea volumului exporturilor către această zonă. Dar, cum competitivitatea produselor româneşti nu ar mai putea fi îmbunătăţită printr-un curs de schimb depreciat, ar fi nevoie de o industrie a exporturilor mult mai productivă. În primă fază, dacă această industrie nu este restructurată există riscul ca exporturile României către statele din
(sursa: raportul „Euro, mai devreme sau mai târziu” de Florin Cîţu)